Dublin și Praga, cele două capitale europene speciale, se numără printre destinațiile preferate de vacanță ale europenilor. Cunoscute pentru cele mai faimoase mărci de bere, dar nu numai, Dublin și Praga merită vizitate!
Tu ce alegi?


DATE GENERALE
Dublin este capitala și cel mai mare oraș al Irlandei. Situat pe coasta estică a țării, orașul are o populație de 550 000 locuitori și o suprafață de 115 km2. A fost întemeiat de către vikingi, iar numele său irlandez, ce apare pe indicatoarele din oraș, este “Baile Átha Cliath”. Praga, capitala și cel mai mare oraș al Republicii Cehe, are o populație de cca. 1,3 milioane locuitori și o suprafață de 496 km2. Este așezat pe cinci dealuri, de-o parte și de alta a râului Vltava. De-a lungul timpului, a primit mai multe denumiri, precum „Orașul de Aur”, „Orașul celor 100 de Turle”, „Orașul Magic” sau „Parisul Estului”.

ATRACȚII TURISTICE
Dublin atrage în jur de 4 milioane de vizitatori anual. Pe lângă pub-uri, orașul în care s-au născut Jonathan Swift, Oscar Wilde, Bram Stoker sau James Joyce atrage prin numeroasele parcuri și spații verzi, dar și prin obiective precum Castelul Dublin, fondat în 1204, Catedrala Sf Patrick, cea mai mare biserică din Irlanda, Colegiul Trinity, cea mai veche universitate a țării, Podul Ha’penny, al cărui nume vine de la prețul plătit de pietoni pentru a trece podul, jumătate de penny, Guinness Storehouse, muzeul dedicat berii Guinness sau Distileria Old Jameson, un muzeu dedicat istoriei whiskey-ului irlandez. Praga se remarcă prin arhitectura sa, clădirile vechi și străduțele pietruite. Centrul istoric al orașului se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1992. Printre atracțiile turistice de neratat se numără Castelul Praga, reședința tuturor regilor Boemiei și cel mai mare complex medieval din Europa, Podul lui Carol, cel mai vechi pod din Praga și cele 30 de statui, Catedrala Sf Vitus, cea mai importantă catedrală a țării sau “Casa care dansează”, o construcție avangardistă.

ATRACȚII CULINARE
Bucătăria irlandeză se remarcă prin porții mari și sățioase. Cartoful este un ingredient tradițional irlandez, multe din felurile de mâncare specifice țării bazându-se pe cartofi. Printre specialitățile culinare ale Dublinului se numără Boxty, clătite cu cartofi, Colcannon, un piure de cartofi, varză, unt și smântână, Coddle, resturi adunate din frigider înăbușite la cuptor, somon irlandez, proaspăt, servit cu pâine de casă și sos alb, tocănița irlandeză, pregătită din carne de berbec sau miel, fiartă câteva ore sau pâinea irlandeză, pentru care fiecare familie are propria rețetă, transmisă de-a lungul generațiilor. În Praga, gastronomia se bazează pe preparate din carne, gătite cu răbdare, astfel că tocănițele sunt faimoase. Trebuie încercate Svičková, carne de vită cu legume și sos de smântână, Gulaș, diferit de cel unguresc, o tocană de legume cu carne, Knedlíky, găluște din cartofi și pâine și Palačinky, un fel de clătite.
Toate aceste feluri de mâncare tradiționale trebuie servite alături de o bere: Guinness în Dublin și Staropramen, Pilsner sau Gambrinus în Praga.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege-ți acum vacanța din Colecția Europa Argintie - Silver Europe™: Dublin sau Praga.