Fereastra ta spre lumea vacanţelor

Top 5 deserturi franțuzești pe care trebuie să le încerci

Travel Tips CityBreak Special

Franța este un adevărat paradis al deserturilor și un tărâm de vis pentru iubitorii dulciurilor. Dacă nu ar fi fost Franța, probabil nici nu am fi avut cuvântul “desert”, ce provine din verbul din limba franceză veche “desservir”, ce înseamnă “a strânge masa”.

Iată cinci dintre cele mai faimoase deserturi franțuzești.

✔ Crêpe Suzette este unul dintre deserturile emblematice ale Franței. Este vorba de fapt despre clătite flambate cu sos de portocale și zahăr caramelizat. Conform legendei, acest desert a fost creat accidental în 1895 de către un chelner ce a flambat din greșeală clătitele Prințului de Wales. Unul dintre invitații acestuia, o curtezană pe nume Suzette a cerut ca noul desert să îi poarte numele.

✔ Macarons sunt fursecurile franțuzești din bezea și cu diverse umpluturi, considerate a fi cel mai rafinat desert din lume. Francezii susțin că acestea au fost inventate în anul 791 de către un patiser francez, însă abia 1000 de ani mai târziu au început să devină populare, când două călugărițe din Nancy au decis să le comercializeze. Treptat au ajuns la gustul și înfățișarea pe care azi le iubim cu toții.

✔ Tarta Tatin este un alt desert descoperit accidental. Stéphanie Tatin, proprietara unui hotel din comuna Lamotte-Beuvron intenționa pregătirea unei tarte cu mere tradiționale, însă a caramelizat merele prea mult, așa că a decis să le acopere cu aluat și să întoarcă astfel desertul cu fundul în sus.

✔ Crème brûlée este un desert a cărui origine se dispută între francezi, englezi și catalani. Prima rețetă a apărut însă în 1691 în cartea unui bucătar francez, așa că aceștia par să aibă câștig de cauză. Crema de zahăr ars obținută din ouă, zahăr și lapte se servește în general rece.

✔ Madeleine este un produs de patiserie în formă de scoică, pufos în interior și crocant pe margini, ce provine din regiunea Lorraine. Mai multe legende au apărut în jurul originii acestor prăjituri. Una din ele spune că cea care le-a inventat a fost Madeleine, o servitoare a lui Stanislav I, duce de Lorraine și regele exilat al Poloniei. Fiica ducelui și soția regelui Franței Ludovic al XV-lea, Maria Leszczyńska, le-a prezentat curții de la Versailles și le-a făcut astfel faimoase în întreaga țară.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL

Este momentul perfect să deguști cele mai delicioase deserturi ale Franței. Alege un CityBreak Special din Colecția Europa Argintie - Silver Europe™.