Top 5 stațiuni de pe Riviera Toscană
Riviera Toscană se bucură de 390 km de coastă și de o varietate de priveliști, plaje și facilități ce satisfac toate tipurile de turiști. Iar micile orașe au un farmec propriu, deosebit, ce întregește atmosfera idilică a regiunii.
Iată care sunt cele mai frumoase stațiuni de pe Riviera Toscană:
✔ Forte dei Marmi beneficiază de 5 km de plajă cu nisip auriu, dar și de Alpii Apuani pe fundal, o locație excelentă ce a transformat această mică stațiune într-o destinație exclusivistă încă din secolul al 19-lea. Clădirile în stil art deco și belle époque dau un aer elegant stațiunii, atrăgând atât turiștii în căutarea relaxării pe plajă, cât și pe cei pasionați de shopping. În fiecare weekend, festivalurile și piețele de vechituri animează mica stațiune.
✔ Lido di Camaiore este amplasat chiar la nord de Viareggio și oferă cca. 4 km din același nisip auriu. Este caracterizat de prezența numeroaselor vile înconjurate de parcuri și de străzi late, piețe frumoase cu fântâni artistice și grădini în apropierea mării. Atracția principală este Pontile Bellavista Vittoria, un dig ce oferă priveliști impresionante. Viale Europa este promenada din Lido di Camaiore, cu plaja pe o parte și cu magazine, restaurante, gelaterii și pizzerii pe cealaltă. Este o stațiune mai liniștită, preferată de familiile cu copii, traficul fiind închis.
✔ Viareggio este principala stațiune a regiunii, ce impresionează prin superba promenadă, cu numeroase restaurante. Plajele întinse, cu nisip fin și auriu și hotelurile moderne, cu servicii de cea mai bună calitate pot încânta pe oricine dorește să se relaxeze pe țărmurile Mediteranei. Stațiunea preferată a familiilor italiene, Viareggio mai este celebru și pentru carnavalul ce se desfășoară aici în fiecare primăvară, încă din 1873.
✔ Marina di Pietrasanta se remarcă prin peisajele uimitoare, îmbinând armonios marea cu plajele de nisip, pădurile de pini și munții semeți. Plaja are o lungime de 5 km și este destul de lată, în unele locuri chiar și de 200 metri, astfel că nu pare aglomerată nici chiar în vârful sezonului. Stațiunea este conectată cu orașul Pietrasanta, oraș fondat în secolul al 13-lea și un important centru de extracție a marmurei.
✔ Marina di Carrara este o stațiune modernă, protejată de Alpii Apuani, cu diverse facilități și o plajă ce se întinde între apele albastre ale Mediteranei și verdele pădurilor de pin. Se pot practica numeroase sporturi acvatice și există chiar și un Club de Navigație, ce participă la evenimente naționale și internaționale. De asemenea, în fiecare an are loc aici Târgul Internațional de Marmură.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Stațiunile impresionante ale Rivierei Toscane te așteaptă, planifică-ți și tu vacanța acum.