Top 5 plaje fabuloase în Bali
Bali, misterioasa insulă din Arhipelagul Indonezian, este un adevărat paradis, iar plajele din "Insula Zeilor" sunt o parte esențială ce contribuie la transformarea acestei destinații într-una incredibilă. Apele de o superbă culoare albastră-verzuie, nisipul alb și vremea perfectă își așteaptă vizitatorii.
Iată care sunt cele mai frumoase plaje din Bali.
✔ Kuta Beach este probabil cea mai faimoasă plajă a insulei Bali și totodată cea mai aglomerată. Este situată în stațiunea cu același nume și dispune de toate facilitățile pentru toate tipurile de turiști, de la pasionații de surfing, sailing sau paragliding la cei ce caută relaxare sau plimbări pe plajă, la iubitorii de înot sau iubitorii de petreceri pe plajă.
✔ Seminyak Beach este situată în stațiunea Seminyak, se întinde pe cca. 5 km și este una dintre cele mai elegante plaje ale insulei. Este limitată de baruri, boutique-uri și restaurante, dar și de companii ce închiriază echipamente pentru sporturile acvatice. Este totodată și un adevărat paradis pentru surferi.
✔ Nusa Dua Beach este recunoscută pentru peisajele incredibile, cu nisipul alb foarte curat și apele albastre și limpezi. Hotelurile de primă clasă sunt înconjurate de palmieri și de vegetație și nu lipsesc facilitățile pentru familiile cu copii, restaurantele sau posibilitățile de practicare a sporturilor de apă.
✔ Sanur este o fâșie de 5 km de nisip alb descoperită acum câteva zeci de ani. Se bucură de o atmosferă liniștită, fiind o destinație ideală pentru familii. Valurile sunt mici, așa că nu se poate face surfing, însă vizitatorii se pot bucura de o plimbare romantică pe promenadă.
✔ Balian Beach este paradisul iubitorilor de surf! Valurile perfecte atrag pasionați de pretutindeni, majoritatea fiind prezenți zilnic de la primele ore ale dimineții. Nu trebuie ratate nici dunele de nisip negru, vulcanic, ce contribuie la atmosfera relaxată, fără griji, a plajei.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Explorează și tu cele mai frumoase plaje din Bali și alege acum vacanța potrivită pentru tine.