Top 5 cele mai bune obiective turistice ale Europei
TripAdvisor, platforma americană specializată în turism ce pune la dispoziția călătorilor recenzii ale altor călători, publică anual secțiunea “Travelers’ choice”, ce include topuri ale hotelurilor, restaurantelor, destinațiilor sau obiectivelor turistice, la nivel mondial sau pe regiuni.
Să aflăm și noi care este alegerea călătorilor în anul 2019 pentru cele mai bune obiective turistice din Europa.
✔ Plaza de España din Sevilla este o piață situată în Parcul María Luisa. A fost construită în anul 1928, pentru expoziția Ibero-Americană din 1929. Are o formă de semicerc cu diametrul de 200 metri, delimitat de alcovuri , fiecare reprezentând o provincie a Spaniei. Arhitectura este un amestec de stiluri: neo-renascentism și art deco cu elemente de arhitectură maură. Clădirile din jurul pieței găzduiesc în prezent diferite organizații guvernamentale.
✔ Bazilica Sf. Petru din Vatican este cea mai mare biserică catolică din lume, cu o suprafață totală de peste 15.000 m². Construcția sa a durat 120 ani, fiind sfințită în anul 1626. Pe locul construcției sale s-a aflat o altă biserică, din secolul al 4-lea, ce marca locul unde se presupune că ar fi înmormântat Sf. Petru. Printre numeroase statui ce pot fi admirate aici se află și celebrul grup sculptural "Pietà" al lui Michelangelo.
✔ Catedrala Mezquita sau Marea Moschee a Cordobei este unul dintre cele mai vechi și semnificative exemple de arhitectură islamică spaniolă. Piatra de temelie a fost pusă în anul 784, însă construcția s-a încheiat abia în secolul al 16-lea și de-a lungul timpului a fost folosită atât de creștini, cât și de musulmani. Cele 850 de coloane din interior care realizează un motiv repetativ de alei ce se intersectează, iar Mihrabul, nișa semicirculară din peretele îndreptat spre Mecca al unei moschei, impresionează printr-o frumusețe arhitecturală, dar și decorativă.
✔ Duomo di Milano, Catedrala din Milano, una dintre cele mai mari biserici ale lumii, a cărei construcție a durat aproape 600 ani, este simbolul orașului din nordul Italiei. La Madonnina, statuia ce o înfățișează pe Fecioara Maria, este așezată în vârful turlei principale, are o înălțime de 4 metri și este poleită cu peste 6000 de foițe de aur pur.
✔ Clădirea Parlamentului Ungariei a fost construită în stil neogotic, în anul 1902. Este clădire reprezentativă a Budapestei și a treia cea mai mare clădire parlamentară din lume. Are o fațadă simetrică și o cupolă centrală. Fațada principală, cea mai fotografiată, se află pe malul Dunării, însă intrarea oficială se face prin piața din estul clădirii. Și interiorul este simetric, având două săli identice, una folosită în scopuri politice, iar cealaltă pentru excursii ghidate.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege-ți acum un CityBreak Special CMB din Colecția Culorile Orașului - City Colours™ și vezi cele mai bune obiective turistice din Europa!