Top 5 cele mai frumoase gări din Europa
Se poate spune despre gări că sunt locuri speciale, magice și romantice, pline de emoții. Câteodată însă, pe lângă bucuria sau tristețea pricinuită de revederea sau despărțirea de cei dragi, avem parte și de uimirea provocată de măreția arhitecturală a clădirilor.
Iată care sunt cele mai frumoase gări din Europa.
✔ Gara Antwerpen Centraal se află în orașul Antwerp din Belgia și este o construcție impresionantă, a cărei realizare a durat un deceniu. Construită în stil neo-baroc, clădirea are aspectul unei catedrale, iar domul său cu o înălțime de 75 metri permite inundarea terminalului principal cu lumină.
✔ Gara Atocha din Madrid se remarcă, pe lângă arhitectura sa, prin faptul că adăpostește peste 500 specii de plante. Clădirea din metal și sticlă se transformă astfel într-o adevărată grădină tropicală interioară, cu o suprafață de cca. 4000 m².
✔ Gara St Pancras din Londra impresionează prin arhitectura victoriană, fiind deseori numită cea mai frumoasă gară din lume. Este totdată și una dintre cele mai aglomerate gări. Interesant este și faptul că gara a fost folosită drept decor in filmele Harry Potter.
✔ Gara São Bento din Porto a fost construită pe locul unei foste mănăstiri benedictine și se remarcă prin pereții săi acoperiți cu peste 20000 de plăci de ceramică “azulejo”. Panourile ilustrează evenimente și personalități din istoria Portugaliei.
✔ Gara Liège-Guillemins se află în orașul Liege și a fost reconstruită în anul 2009, după planurile celebrului arhitect Santiago Calatrava. Clădirea din oțel, sticlă și beton alb include o arcadă de 160 metri lungime și 32 metri înălțime.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege-ți acum vacanța potrivită din Colecția Europa Argintie - Silver Europe™! Alege un CityBreak Special CMB!