5 lucruri inedite despre Vatican
Vatican este un loc special, încărcat de religie și istorie, cunoscut prin faptul că este o enclavă în Roma, că este reședința teritorială a Sfântului Scaun, condus de Papă, dar și datorită arhitecturii de-a dreptul uimitoare. Așa că nu este de mirare că Vatican este singurul stat inclus în întregime în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Să aflăm împreună câteva lucruri mai puțin știute despre Vatican.
✔ Muzeele Vaticanului adăpostesc una dintre cele mai mari colecții de artă. Se spune că pentru a le vizita în întregime, ai avea nevoie de 4 ani, în cazul în care petreci cca. 1 minut în fața fiecărei opere de artă. Din totalul celor 70 000 opere, doar 20 000 sunt expuse, din cauza spațiului restrâns.
✔ Bazilica Sfântul Petru este cea mai mare biserică catolică din lume, cu o suprafață totală de peste 15.000 m². Construcția sa a durat 120 ani, fiind sfințită în anul 1626, însă pe locul construcției s-a aflat o altă biserică, din secolul al 4-lea, ce marca locul unde se presupune că ar fi înmormântat Sf. Petru.
✔ Vaticanul are propriul oficiu poștal și propriul post de radio. Este cunoscut faptul că serviciul poștal al Vaticanului este mai eficient decât cel italian, așa că dacă vrei să trimiți o carte poștală, te sfătuim să îl apelezi la serviciile sale.
✔ Garda Elvețiană este forța militară ce apără Vaticanul și pe Papă. Recunoscuți pentru armura și uniformele colorate, specifice perioadei Renașterii, militarii elvețieni au fost inițial angajați ca forță mercenară de către Papa Julius II.
✔ Pasajul Borgo este un tunel secret ce face legătura între reședința Papei și Castelul Sant’Angelo. Pasajul s-a dovedit util mai multor papi de-a lungul timpului, ce l-au folosit pentru a scăpa în cazul asediilor.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Descoperă secretele ascunse ale Vaticanului cu o vacanță inedită din Colecția Europa Argintie - Silver Europe™!