Top 5 plaje de neratat în Phuket
Phuket, cea mai mare dintre insulele Thailandei, numită și “Perla Andamanului”, este recunoscută pentru plajele sale remarcabile. Cu peste 30 de plaje, Phuket își încântă vizitatorii cu o mare diversitate de peisaje, facilități sau tipuri de textură a nisipului.
Iată care sunt cele mai frumoase dintre acestea.
✔ Patong, cea mai faimoasă dintre plajele insulei, se întinde pe toată granița vestică a stațiunii și are o lungime de cca. 2,5 km. Se pot practica aici mai multe activități decât pe oricare altă insulă, iar viața de noapte este foarte animată.
✔ Karon se remarcă prin nisipul său, fin și moale, care scoate un sunet aparte atunci când este călcat. Are o lungime de 3,3 km, iar zona stâncoasă din sudul insulei oferă condiții excelente pentru snorkelling.
✔ Kata, cu o lungime de aproape 1,5 km, are destule de oferit: nisip fin și moale, palmieri care te feresc de soare, ape curate și limpezi, posibilitatea practicării snorkelingului și a surfingului și o atmosferă relaxată.
✔ Surin, cu o lungime de cca. 800 metri, este recunoscută mai ales pentru resorturile de lux ce se întind de-a lungul său, fiind frecventată de mai multe celebrități. Este de asemenea mai puțin aglomerată, populară printre iubitorii de surf, peisajele sunt excepționale, însă apele sunt mai adânci aici.
✔ Bangtao este una dintre cele mai întinse plaje din Phuket, cu o lungime de 8 km, astfel că poți găsi un loc liniștit în care să te relaxezi, lângă apele de smarald. La doar câteva minute distanță se află orășelul Cherng Talay, unde mulți locuitori încă își câștigă traiul din pescuit.
BONUS: Freedom Beach este una dintre cele mai retrase plaje ale insulei, ideală pentru înot și snorkeling. Fâșia de 300 metri se remarcă prin liniștea naturii, însă este mai greu accesibilă. Se poate ajunge aici cu barca, sau, pentru cei mai aventuroși, după o drumeție de cca. 1 km prin junglă 😀
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Explorează și tu cele mai frumoase plaje din Phuket și alege acum vacanța potrivită pentru tine.