5 lucruri inedite despre Muntenegru
Muntenegru sau “Ținutul munților“, cum mai este numită micuța țară, îmbină perfect plajele kilometrice, cu nisip și pietricele, unele dintre cele mai frumoase ale Europei, cu lanțuri montane impozante și micile orașe medievale.
Să aflăm împreună 5 lucruri inedite despre “Ținutul munților“!
✔ Muntenegru a fost declarat prin Constituție în anul 1992 “stat ecologic“, fiind primul stat de acest fel din lume și singurul de până în acest moment;
✔ Canionul Tara este cel mai adânc canion din Europa și cel de-al doilea canion ca adâncime din lume. Are 1300 metri în cel mai adânc punct și o lungime de 82 km;
✔ Râul Bojana este singurul râu din lume care curge în aval și în amonte, datorită configurației terenului;
✔ Satul Mitrovica găzduiește unul dintre cei mai vechi măslini din lume, Stara Maslina, ce are peste 2000 de ani vechime;
✔ În Parcul Național Biogradska Gora, cu o suprafață de 16 km², se află una dintre ultimele trei păduri virgine ale Europei, alături de cele din România și Rusia.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Ai acum vacanțe inedite în Colecția Vacanțe cu Soare™, pentru ca tu să descoperi Muntenegru și secretele sale.