Fereastra ta spre lumea vacanţelor

CONFRUNTAREA SĂPTĂMÂNII: Koh Samui vs Phuket

Travel Tips Sejur Exotic

"Cea mai exotică țară de pe continentul asiatic", Thailanda își așteaptă vizitatorii cu o cultură specială, o istorie bogată și localnici ospitalieri, dar și cu insulele sale, destinații de excepție, preferate de turiștii de pretutindeni.

Koh Samui și Phuket se află printre preferatele turiștilor, cu plaje minunate și o continuă atmosferă de petrecere. Care va fi câștigătoarea de astăzi?

LOCALIZARE

Koh Samui este considerată a fi cea mai frumoasă insulă a provinciei Surat Thani, fiind vizitată anual de cca. 1,5 milioane de turiști. Cea de-a treia insulă ca mărime a Thailandei, este amplasată în Golful Siam, pe coasta estică a țării și are o suprafață de cca. 230 km². Insula Phuket, cea mai mare dintre insulele Thailandei, cu o suprafață de 576 km², este situată în Marea Andaman, pe coasta vestică a țării. Aici, peste 5,3 milioane turiști vin în fiecare an pentru a se bucura de peisajele de vis.

ATRACȚII

Koh Samui este numită și Insula Cocotierilor, datorită celor peste 3 milioane de cocotieri de pe insulă. Printre principalele atracții ale insulei se numără grădinile cu fluturi, formațiunile stâncoase de la Lamai Bay, fermele ce prelucrează nucile de cocos și centrele de masaj tradițional. În nord-vestul insulei se află Parcul Național Angthong, cu 40 de insule și un lac imens cu apă sărată, "Tale Nai", numit și "Marea Interioară". Cu o atmosferă liniștită, revigorantă, Phuket, numită Perla Andamanului, se adresează atât cuplurilor, cât și familiilor cu copii. Aici merită văzute: templul Wat Phra Thong, care, conform legendei, ar fi construit pe locul unde s-a descoperit o statuie de aur a lui Buddha, Acvariul Phuket, cu sutele de specii exotice și Phuket Seashell, unde se află cea mai valoroasă colecție de scoici.

PLAJE

Ambele insule sunt recunoscute pentru plajele sale largi, de o frumusețe excepțională. În Koh Samui, cele mai apreciate sunt Chaweng - cea mai lungă și mai dezvoltată plajă a insulei, cu aproximativ 7 km lungime și ape excelente pentru snorkeling, Lamai - mai liniștită și mai puțin aglomerată, deși cu la fel de bune condiții pentru sporturi acvatice și Bophut - cu aproximativ 2 km lungime, amplasată în satul de pescari cu același nume, una dintre cele mai vechi așezări ale insulei. În Phuket majoritatea plajelor este privată, aparținând hotelurilor. Printre cele mai apreciate și pitorești se numără Patong - ce se întinde pe toată granița vestică a stațiunii, cu o lungime de cca. 2,5 km, Surin - populară în rândul amatorilor de surf și a celor care iubesc resorturile de lux sau Bangtao - ce se întinde pe cca. 6 km lungime și impresionează prin culoarea de smarald a apei.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL

Alege-ți acum vacanța cu ofertele din Colecția Iarna Exotică - Winter Sun®, Koh Samui sau Phuket.