Top 5 parcuri de distracții din Europa
Există câteva locuri unde copiii și adulții au parte de cele mai fericite momente împreună, iar parcurile de distracții se numără printre ele 😄
Astăzi vă prezentăm 5 dintre cele mai cunoscute parcuri de distracții europene:
✔ Disneyland, cel mai vizitat obiectiv turistic al Paris-ului și al Franței, se întinde pe o suprafață de 19 km² și are în structura sa două parcuri tematice, un centru comercial, restaurante și hoteluri, un teren de golf, precum și alte spații de agrement și divertisment suplimentare.
✔ PortAventura, situat în orașul Salou din provincia Catalonia, Spania și deschis în 1995, include șase zone: Mediterania, Vestul Sălbatic, Mexic, China, Polinezia și Sesame Street. Parcul este la doar o oră distanță de Barcelona.
✔ Europa Park, situat în Rust, la cca. 40 km de Freiburg, este cel mai mare parc de distracții al Germaniei. Împărțit în 15 zone cu nume de țări europene, parcul are ca tematică reprezentarea la scară miniaturală a principalelor atracții ale acestor țări.
✔ Legoland Billund este dedicat celebrelor piese lego, fiind situat în Danemarca, în țara în care au fost inventate acestea. Zonele tematice ale parcului sunt adaptate diferitelor grupe de vârstă ale copiilor.
✔ Gardaland, deschis în anul 1975, include parcurile Gardaland și Gardaland Sea Life. Este situat în Castelnuovo, în apropiere de Verona și divizat în trei mari zone: Adrenaline - cu mai multe roller-coastere, Fantasy - dedicată celor visători și Adventure - pentru cei dornici de aventură.
👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege să trăiești, împreună cu toată familia, un vis al tuturor copiilor devenit realitate! Solicită vacanța care ți se potrivește AICI.