Confruntarea Tradițiilor la Început de An
La început de an, cu toții ne dorim să ne meargă mai bine, să fim mai sănătoși, mai fericiți, mai iubitori. De-a lungul timpului, popoarele lumii și-au impus anumite tradiții pe care să le respecte pentru a avea un an mai bun.
Să aflăm câteva dintre acestea.
ROMÂNIA
Cea mai cunoscută tradiție din prima zi a anului este sorcovitul. Copiii merg cu sorcova confecționată din flori de hârtie și le urează cunoscuților sănătate și bogăție în anul ce vine.
GRECIA
Exact ca în România, pe 1 ianuarie se sărbătorește Sfântul Vasile, însă acesta este considerat de greci Moș Crăciun. Așa că toți copiii vor găsi cadouri în pantofi. O altă tradiție spune că prima persoană cu care te întâlnești sau care îți calcă pragul trebuie să fie un om bun.
MAREA BRITANIE
De 30 ani, pe 1 ianuarie, indiferent de vreme, în Londra are loc Parada de Anul Nou, eveniment ce reunește peste 10000 artiști!
Parada începe la prânz în Piața Piccadilly, pe un traseu de 3,5 km, iar banii strânși din vânzarea biletelor sunt folosiți în scopuri caritabile.
RUSIA
Pentru a onora Anul Nou, scafandrii din Siberia fac o gaură în gheața ce acoperă Lacul Baikal, înoată până la fundul acestuia și plantează un copac.
STATELE UNITE ALE AMERICII
Conform unei tradiții des întâlnite în părțile sudice ale Statelor Unite, trebuie ca în prima zi a anului să mănânci fasole “ochi - negru” pentru a avea noroc atât pe plan sentimental, cât și financiar. De altfel, se spune că cel care gătește va fi cel mai norocos.