Fereastra ta spre lumea vacanţelor

5 TOP atracții din Florența

Travel Tips CityBreak Special

Potrivit celor de la UNESCO, aproape o treime din operele de artă ale lumii sunt păstrate în Florența. De asemenea, conform unui studiu din 2007, orașul a fost nominalizat ca fiind cea mai dorită destinație turistică a lumii. Centrul istoric al Florenței este locul ideal de începere a explorării orașului, la fiecare pas întâlnind piețe elegante, palate din perioada Renașterii, biserici, muzee și galerii de artă.

Iată care sunt 5 TOP atracții din Florența:

Galeria Uffizi este cea mai veche galerie de artă din lume, inițial amenajată ca un ansamblu de birouri pentru ducele Cosimo I. Opere ale lui Leonardo da Vinci, Botticelli, Rubens sau Rembrandt pot fi admirate aici.

Bazilica San Lorenzo a fost construită în jurul anului 1000 și este una dintre cele mai mari biserici ale Florenței ce datează din această perioadă. Aici sunt înmormântați membrii celebrei familii de Medici, iar interiorul este decorat cu opere de artă ale marilor artiști ai Renașterii.

Domul din Florența sau Catedrala Santa Maria del Fiore este faimoasă în principal datorită cupolei de cărămidă construită de Brunelleschi. Este a patra catedrală ca mărime din Europa, întrecută doar de Basilica Sf Petru din Vatican, Catedrala Saint Paul din Londra și Domul din Milano.

Palazzo Vecchio a servit drept sediu al guvernului în perioada Republicii Florența. Aici se află și o copie a celebrei Statui a lui David, originalul fiind mutat la Accademia.

Accademia di Belle Arte este locul în care Michelangelo a fondat în 1563 prima școală de arte din lume. Pe lângă Statuia lui David, clădirea adăpostește multe dintre sculpturile cele mai cunoscute ale lui Michelangelo.

Iar dacă vrei să faci o incursiune "În lumea brandurilor italiene", te invităm într-o vacanță cu adrenalină și savoare în superbul oraș :)

Vezi aici ofertele de vacanță din Colecția Europa Argintie la Florența -> http://bit.ly/2e2260P