Fereastra ta spre lumea vacanţelor

Ski în România

Descoperă România Go For Snow ® Travel Tips

Când vine vorba de schi, prima destinaţie care ne vine în minte este Austria. Apoi, cei care iubesc acest sport, aleg să meargă şi în Franţa, Elveţia, Italia, Germania. În ultima vreme, o intrare puternică pe piaţa turistică şi-a făcut şi Bulgaria, care deţine şi avantajul competitivităţii preţului.

Dar cum rămâne cu România? Este o destinaţie care s-ar putea preta acestui sport? Cunoaştem măcar cam ce posibilităţi avem dacă alegem să schiem în ţara noastră?

Am putea începe prin a spune că în România sunt amenajaţi peste 125 km de pârtii de schi, în 17 judeţe. Dintre aceştia, Sinaia deţine 15,3 km, Poiana Braşov - 14,9, iar Straja - 9,8 km.

România deţine unităţi montane importante în care pot fi dezvoltate staţiuni de schi. Arcul Carpatic deţine o poziţie centrală în cadrul ţării, ceea ce face ca din orice zonă accesibilitatea să fie bună către staţiunile de schi din România. În acest moment, acestea au fost dezvoltate în 17 judeţe din România, printre care: Braşov, Prahova, Hunedoara, Harghita, Caraş-Severin, Maramureş, Alba, Suceava, Argeş, Vâlcea, Gorj. Chiar dacă cele mai cunoscute staţiuni râman cele de pe Valea Prahovei, puteţi descoperi în România alte staţiuni de schi foarte pitoreşti.

Domeniul schiabil din România este reprezentat în prezent de aproximativ 130 de pârtii. Dintre acestea, cele mai importante se află în judeţele Braşov, Prahova, Suceava şi Maramureş. Cea mai lungă pârtie din România are o lungime de 4,6 km. Este vorba despre pârtia Drumul Roşu din Poiana Braşov administrată de Ana Teleferic, compania controlată de omul de afaceri George Copos. Pe al doilea loc se află Pârtia Dealul Negru din Vatra Dornei, judeţul Suceava. Aceasta are o longime de 3,2 km. Locul al treilea al clasamentului este ocupat de Pârtia Drumul de Vară din Sinaia, care are o lungime de 2,9 km, potrivit datelor de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.

Este adevărat câ România nu se poate compara cu ţările alpine ca şi amenajări turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă, însă este bine măcar să îi cunoaştem potenţialul ţării noastre şi să ne bucurăm de pitorescul locurilor frumoase de aici.