Fereastra ta spre lumea vacanţelor

Praga - Un muzeu în aer liber

CityBreak Special Travel Tips

Praga, unul dintre cele mai frumoase orașe europene, este așezat pe cinci dealuri, de-o parte și de alta a râului Vltava. „Orașul de Aur”, „Orașul celor 100 de Turle”, „Orașul Magic” sau „Parisul Estului” sunt câteva dintre denumirile orașului în care s-a născut Kafka. În Praga nu există o perioadă nepotrivită pentru vizitare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se află pe locul 6 în topul celor mai vizitate orașe. Însă principalul motiv rămâne frumusețea acestui oraș, cu arhitectura sa remarcabilă, clădirile vechi, străduțele și monumentele celebre. Centrul istoric al orașului se află pe lista UNESCO a monumentelor culturale și naturale mondiale din 1992.

Cea mai bună metodă pentru a descoperi centrul Pragăi este mersul pe jos, însă pentru distanțe mai lungi, transportul în comun este cea mai bună alegere. Acesta este eficient, ieftin și apreciat, având trei linii de metrou și 30 linii de tramvai și funicularul Petrin.

Biletele pentru transportul public în Praga trebuie cumpărate înainte de a vă urca. Acestea se vând la automate în stațiile de metrou și de tramvai, la automatele de ziare, în hoteluri, în oficiile de informare turistică și la oficiile de bilete din stațiile de metrou. În ceea ce privește costul, în Praga nu contează distanța, ci timpul petrecut într-un anumit mijloc de transport. Spre exemplu, 30 minute costă 24 coroane. Sistemul este integrat, adică biletele sunt universale și pot fi folosite atât la metrou, cât și la tramvai sau funiculare. Este important de știut faptul că aici, tramvaiele au prioritate chiar și pe trecerea de pietoni.

Praga este unul din orașele ce pot fi vizitate pe toată perioada anului, atât vara, datorită temperaturilor plăcute, cât și iarna, când orașul își îmbracă hainele de sărbătoare. Atmosfera festivă este completată de evenimente precum piese de teatru, spectacole și concerte de colinde și mii de luminițe ce se aprind la lăsarea serii, dar și de organizarea Piețelor de Crăciun.

În Praga, Piețele de Crăciun încep către sfârșitul lunii noiembrie și sunt deschise până la 1 ianuarie, între orele 9 și 19 sau 20, în weekend. Cea mai frumoasă Piață de Crăciun din Praga este cea din Old Town Square. Bradul imens adus din Munții Sumava este așezat în mijloc, înconjurat de căbănuțe din lemn unde se pot găsi ornamente de Crăciun, figurine de sticlă, dulciuri tradiționale, vin fiert, grog sau lichior de miere. Alte Piețe de Crăciun ce decorează Praga de Sărbători sunt cele poziționate în jurul Pieței Sf. Vaclav, Havelske Trziste, Namesti Miru sau Namesti Republiky.