"Plăcerile Iernii" la Bruxelles
Bruxelles este un oraș cosmopolit, multicultural, multilingv și înfloritor din punct de vedere economic.
Bruxelles nu este doar capitala Belgiei, ci și cel mai mare oraș al țării și sediul a câtorva organizații internaționale: NATO, Comisia Europeană, Parlamentul European și Convenția Europeană a Berarilor Europei. Doar 75% din populația orașului sunt locuitori belgieni, iar cele două limbi oficiale sunt limba franceză și limba neerlandeză.
Capitala Belgiei își câștigă rapid o reputație ca fiind una dintre destinațiile de neratat ale Europei, cu farmecul său de oraș mic, baruri și restaurante la modă, mâncare delicioasă, viață de noapte, shopping și numeroase alte atracții diverse și interesante. Bruxelles este recunoscut la nivel mondial pentru bucătăria sa de primă clasă. Aici, gastronomia este o artă, iar opțiunile sunt nelimitate.
Sunt câteva preparate emblematice ce trebuie încercate, despre care Bruxelles pretinde că sunt specifice orașului: gaufrele, cartofii prăjiți și midiile sunt câteva dintre acestea. Printre specialitățile locale se numără celebrii cartofi prăjiți - Frites, Stoemp – piure de cartofi cu legume și bacon, Anguilles au vert – țipar cu sos de ierburi, Mosselen-friet – midii cu cartofi prăjiți, principalul fel de mâncare belgian sau Konijn met Geuze – friptură de iepure în sos de bere. Belgia este renumită și pentru ciocolata și berea produse aici, numeroase mărci fiind cunoscute în toată lumea.
În Bruxelles este organizată anual, timp de aproximativ 5 săptămâni, o Piață de Crăciun, alegerea ideală pentru a petrece sărbătorile. Numit Plaisirs d’hiver (Plăcerile Iernii), târgul are peste 240 standuri, cu produse tradiționale din toate părțile Europei. Pe lângă mult-căutatele cadouri, preparatele tradiționale sau produsele artizanale, vă așteaptă nelipsitele colinde, spectacole de lumini, imensul patinoar sau roata decorată cu peste 25 000 luminițe. Însă chiar dacă mergeți în Bruxelles pentru târgul de Crăciun, nu trebuie să ratați celelalte atracții ale orașului.
Piața Centrală din Bruxelles sau Grand Place - este una dintre cele frumoase piețe din Europa și din lume și principala atracție a orașului, un amestec între arhitectura secolului al XVII-lea și viața socială contemporană.
Atomium – construit pentru Târgul Mondial din 1958, are 102 m înălțime și 9 sfere din oțel conectate între ele prin tunele. Sferele pot și fizitate, aici aflându-se săli de expoziție, restaurante sau locuri de joacă pentru copii.
Mini – Europa – este un muzeu în aer liber cu peste 350 miniaturi ale celor mai faimoase clădiri din Europa, printre care Big Ben, Turnul Eiffel, Vezuviul, Turnul din Pisa sau Palatul Mogoșoaia.
Manneken Piss – este statuia unui băiețel, simbol al umorului belgian, despre care există mai multe legende.
Primăria Orașului este o construcție gotică impunătoare, un superb monument de arhitectură.