Fereastra ta spre lumea vacanţelor

Verona, eleganță și romantism

Travel Tips CityBreak Special

Verona este o destinație de vacanță ce nu trebuie ratată, unul dintre cele mai importante orașe ale Italiei, numit și "Mica Romă". Capitala provinciei Veneto are o istorie zbuciumată, ce și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii și culturii orașului, fapt ce a dus la includerea Veronei în Patrimoniul Mondial UNESCO. Și să nu uităm că în Verona se desfășoară acțiunile a trei opere shakespeariene: "Romeo și Julieta", "Îmblânzirea scorpiei" și "Doi tineri din Verona".

Este ideal să vizitați Verona pe jos, pentru a nu rata niciuna dintre atracțiile micului oraș. De asemenea, este bine de știut că centrul istoric este în cea mai mare parte închis circulației autoturismelor. Aici, este imposibil să nu rămâi impresionat de clădirile ce se ridică în fața ta. Arena, amfiteatrul roman ce găzduiește concerte și spectacole de teatru și operă, este cel de-al treilea amfiteatru roman ca mărime și poate primi până la 25 000 de spectatori. Din partea superioară a amfiteatrului poate fi admirată o superbă priveliște asupra orașului.

Castelvecchio este un complex fortificat construit în anul 1354, transformat în muzeu de artă ce găzduiește opere ale marilor artiști din nordul Italiei, printre care Tintoretto, Veronese, Carpaccio sau Belinni.

Domul din Verona a fost construit pe parcursul a cinci secole, astfel că se remarcă printr-un amestec de stiluri: romanic, gotic și renascentist. Poarta principală este în stil romanic lombard, ornată cu sculpturi și basoreliefuri de către maestrul Niccolo.

Biserica San Zeno Maggiore este una dintre cele mai frumoase biserici construite în stil lombard din nordul Italiei. Intrarea sa este formată din doi piloni ce susțin doi lei de marmură, iar deasupra acesteia se află rozariul "Ruota della Fortuna" (Roata Norocului).

Casa Julietei este o clădire gotică despre care se spune că ar fi aparținut casei Capulet, deși nu există nicio dovadă pentru acest fapt. Milioane de vizitatori vin aici pentru a admira "Balconul Julietei", cel mai faimos obiectiv al orașului.

Un alt motiv pentru care ar trebui să alegi Verona ca destinație de CityBreak este tradiția culinară a orașului. Majoritatea veronezilor nu servesc micul dejun, ci doar o cafea, iar prânzul îl servesc în jurul orei 12.30 – 13.00 și constă în felul întâi – orez, paste sau supă, urmat de felul doi sau secondo ce conține carne sau pește. Înainte de felul întâi se servește un antipasto, iar de la desert nu lipsesc înghețatele sau sorbetto.

Este bine știut faptul că bucătăria tradițională a Veronei se bazează pe carne de cal, servită alături de mămăliguță. De asemenea, un produs culinar tipic acestui oraș sunt spaghetele Bigoli, cel mai consumat tip de paste făinoase. Acestea sunt servite alături de peara, un sos preparat din pâine, piper și măduvă osoasă. Pandoro sau Tortul de Crăciun este desertul tradițional, iar vinul savuros produs în această regiune este nelipsit de la orice masă a veronezilor.