/ Travel Tips

CONFRUNTAREA SĂPTĂMÂNII: Evenimentele lunii ianuarie - Amsterdam vs Berlin

Amsterdam și Berlin, două dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, își așteaptă oricând turiștii cu evenimente interesante. Dacă plănuiți o vacanță în luna ianuarie într-unul din cele două orașe, iată ce nu trebuie să ratați:

fashion-show-1746590_1920

MUZICĂ & DANS
Nu există o lună a anului în care cele două orașe să nu ofere vizitatorilor săi spectacole muzicale impresionante. În 2018, Amsterdam organizează între 13 și 14 ianuarie “Paradiso Korendagen”, o tradiție anuală ce atrage un număr mare de coruri, cu participanți de toate vârstele ce vor interpreta diverse genuri de muzică. Paradiso, sala de concerte în care se desfășoară evenimentul, a fost inițial o biserică.
În Berlin, între 4 și 17 ianuarie are loc “Tanztage” sau “Zilele Dansului”, un festival de dans contemporan axat pe descoperirea și susținerea coregrafilor și dansatorilor profesioniși și amatori originari din Berlin.

SPORT
Pentru fanii sportului, “Jumping Amsterdam” este un eveniment ce se va desfășura între 25 și 28 ianuarie 2018 la RAI Amsterdam, un punct de referință al calendarului ecvestru olandez, ce atrage cei mai buni jochei din lume, inclusiv campioni olimpici.
Iar dacă mergeți în capitala Germaniei, “Six Day Berlin” este o cursă de ciclism ce durează șase zile consecutive, între 25 și 30 ianuarie 2018. În cadrul cursei, cicliști profesioniști și amatori de curse concurează la viteze uluitoare. Evenimentul are o tradiție îndelungată în Berlin, desfășurându-se aici încă din 1909.

ARTĂ & MODĂ
First Art Fair” este un târg de artă organizat între 17 și 19 ianuarie la Passenger Terminal Amsterdam, ce include o colecție vibrantă de picturi, sculpturi, fotografie, sticlă și bijuterii ale artiștilor contemporani. Între 16 și 19 ianuarie va avea loc “Berlin Fashion Week”, eveniment în cadrul căruia cumpărători, comercianți, jurnaliști și iubitori ai modei se adună în Berlin pentru a afla noile tendințe în modă.

BONUS
Și dacă nu te-am convins încă, îți mai spunem că în Amsterdam:

  • se desfășoară până pe 21 ianuarie "Festivalul Luminilor", ce va aduce în lumina reflectoarelor frumosul oraș și canalele sale;
  • pe 20 ianuarie se sărbătorește "Ziua Națională a Lalelei", unul din simbolurile olandeze, când o grădină plină cu astfel de flori va fi amplasată în Piața Dam;
  • între 19 și 20 ianuarie va avea loc "Whisky Weekend Amsterdam", o celebrare a iubitei băuturi.

În ceea ce privește Berlin:

  • între 11 și 17 ianuarie va avea loc "British Shorts", un festival de film ce adună cele mai ciudate, amuzante și antrenante filme scurte din Marea Britanie, Irlanda de Nord și Irlanda;
  • între 19 și 28 ianuarie se va desfășura "International Green Week Berlin", considerat a fi cel mai mare târg de consum din lume pentru industria alimentară, agricolă și horticultură.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Nu pierde niciun eveniment și alege destinația preferată: Amsterdam sau Berlin.