/ Travel Tips

CONFRUNTAREA SĂPTĂMÂNII în THAILANDA: Pattaya vs Phuket

Visezi la plaje întinse înconjurate de palmieri, nisip fin și ape turcoaz? În Phuket și Pattaya, principalele destinații turistice din Thailanda le vei găsi din plin.
Să vedem însă cine câștigă confruntarea acestei săptămâni.

LOCALIZARE
Orașul Pattaya este situat pe coasta estică a Golfului Thailandei, la cca. 165 km de capitala țării, Bangkok. Datorită acestei localizări, aproape de Bangkok, sunt preferate vacanțele ce combină aceste două destinații. Insula Phuket, cea mai mare dintre insulele Thailandei, este situată în Marea Andaman, impresionând prin peisajele de vis. Transferul din Bangkok se face cu avionul, un zbor ce durează în jur de o oră și jumătate.

ACTIVITĂȚI
Dacă Pattaya este o destinație plină de viață, gălăgioasă și cu o atmosferă continuă de petrecere, Phuket oferă o experiență liniștită, revigorantă. Phuket se adresează cuplurilor și familiilor cu copii, pe când Pattaya este potrivită pentru iubitorii de aventură, distracție și adrenalină. Printre activitățile preferate de cei ce ajung în Pattaya se numără scuba diving-ul, parasailing-ul, skydiving-ul sau bungee jumping-ul, în timp ce turiștii din Phuket preferă spa-urile, croazierele sau mini-golf-ul.

PLAJE
Ambele destinații te așteaptă cu plaje largi, însă există și diferențe. Pattaya Beach este plaja din Pattaya în jurul căreia se află cele mai multe hoteluri, restaurante, magazine, cluburi și baruri. Jomtien Beach este o plajă lungă de 6 km, preferată de iubitorii sporturilor nautice. Majoritatea plajelor de aici sunt publice, în timp ce în Phuket, cele mai multe aparțin hotelurilor. Printre cele mai apreciate și pitorești plaje din Phuket se numără Patong Beach, Surin Beach sau Bangtao Beach.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege acum vacanța potrivită pentru tine: Pattaya sau Phuket?