/ Travel Tips

Top 5 cele mai frumoase plaje din Corfu

Despre Corfu se spune că este “Insula Miracolelor”, “Insula Pădurilor” sau “Insula Nimfelor”, un tărâm de legendă, sofisticat și magic, cu plaje pe măsură. Majoritatea au primit distincția Blue Flag, sunt întinse, cu nisip auriu și înconjurate de verdeață.
Așadar, astăzi aflăm care sunt cele mai frumoase plaje ale “Insulei Miracolelor“!

Paleokastritsa - situată în stațiunea cu același nume, pe coasta vestică a insulei, se remarcă printr-un peisaj mirific. Este formată din șase plaje mai mici, recomandată pentru snorkeling și scufundări, iar legenda spune că acesta ar fi locul naufragiului lui Ulise, eroul antic.
Glyfada - cu o lungime de cca. 1 km și situată în vestul insulei, se bucură de nisip auriu și fin și de o intrare lină în mare. Datorită facilităților și curățeniei, plaja deține distincția Blue Flag.
Agios Gordios - se remarcă prin apa limpede, turcoaz și nisipul fin, dar și prin împrejurimile pitorești, cu măslini și conifere. Se întinde pe cca. 1,5 km lungime și este amenajată cu umbrele și șezlonguri.
Myrtiotissa - accesibilă pe o singură potecă îngustă, se remarcă prin nisipul deosebit de fin și peisajele dramatice. Este delimitată pe de o parte de un perete de stâncă îmbrăcat în vegetație și de cealaltă parte de apele cristaline ale mării. Amenajările turistice lipsesc, așa că plaja este perfectă pentru cei ce doresc liniște și intimitate.
Canal d'Amour - situată în stațiunea Sidari, este ascunsă între stânci, fapt ce crează un peisaj uimitor. Există și o legendă despre ea, care spune că toate cuplurile ce trec înot acest canal vor rămâne împreună pentru totdeauna.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Alege-ți și tu Pachetul Charter potrivit AICI.