/ Travel Tips

Portugalia - incursiune în țara navigatorilor

​Portugalia este o țară a contrastelor.
Ce găsiți aici? Zile de plajă cu soare, aventuri, experiențe montane, dar si orașe de o frumusețe ieșită din comun și cu o încărcătură culturală impresionantă.
Veți descoperi o țară minunată, cu oameni calzi și prietenoși și cu infinite oportunități de vacanță, pe toate gusturile și pentru toate buzunarele.

De la aglomerația sofisticatelor stațiuni litorale la cartierele medievale ale orașelor istorice precum Lisabona, Porto sau Braga, de la posibilitatea practicării numeroaselor sporturi acvatice la liniștea oferită de renumitele "pousade" sau case boierești, țara cu ieșire la Oceanul Atlantic nu va dezamăgi pe nimeni. Tips: Portugalia este una dintre principalele destinații pentru golf de pe continent.



Capitala Portugaliei, Lisabona, este unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei datorită atmosferei speciale create prin amestecul tradiției, al obiectivelor turistice, vieții culturale, dar și datorită preturilor accesibile. Orașul este construit pe mai multe dealuri, astfel încât unele străzi sunt mai înguste și nu se poate ajunge cu mașina. De aceea, în această zonă, transportul este asigurat de trei funiculare și un lift. Pentru turiști, există posibillitatea achiziționării unui card ce presupune reduceri la transportul în comun, muzee și alte obiective turistice.

Cele două grupuri de insule ale Portugaliei, Madeira și Azore, sunt parte a patrimoniului turistic natural și reprezintă adevărate colțuri de paradis, cu peisaje spectaculoase și încântătoare. Insula Madeira, numită și “Vasul floral plutitor” sau “Grădina Domnului”, este o oază de liniște și relaxare, principala atracție fiind reprezentată de resursele naturale și de flora insulei. Insulele Azore sunt impresionante datorită peisajelor naturale, craterelor, lacurilor în care se oglindește albastrul cerului, dar și plajelor intime.



Un alt loc ce nu trebuie ratat în timpul vizitei în Portugalia este orașul Porto, al doilea oraș ca mărime al țării. Orașul este renumit pentru celebrul vin de Porto, însă este totodată și un important centru economic, cultural și turistic al țării. Simbolul său este Torre dos Clerigos, un turn baroc ce oferă priveliști impresionante odată ce ajungi în vârf. De asemenea, merită văzute și impresionanta Catedrală Se, construită în stil romanic, Podul Dom Luis și Palatul de Cristal.