/ Travel Tips

Rhodos, între modern şi istorie. Kalimera!

Revigorată şi liniştită. Aşa m-am întors din minivacanţa din frumoasa insulă Rhodos. Decizia de a pleca în această destinaţie fusesese luată, ca întotdeauna în ceea ce mă priveşte, cam în ultimul moment. Cercetasem bine hotelul în care doream să mă duc şi, aşa cum s-a şi dovedit, Hotelul Rhodos Palladium de cinci stele a fost o alegere excelentă, aflându-se situat undeva la mijlocul distanţei între staţiunea Faliraki şi oraşul Rhodos.

Recunosc că era prima dată când vizitam această insulă şi am plecat cu o curiozitate mai mare decât în mod obişnuit. Am plecat, aşadar, pe insulă cu un zbor charter Tarom şi după circa o oră şi 30 minute am aterizat pe aeroportul Diagoras din Rhodos. Zborul a fost undeva pe la ora 18:00 şi chiar dacă aparent am pierdut întreaga zi, am recuperat-o în ultima zi, zi în care zborul de retur era la ora 20:00.

Transferul de la aeroport a fost scurt, cam 40 de minute, aşa încât am ajuns la hotel, mi-am despachetat toate lucrurile şi m-am dus într-o scurtă recunoaştere înaintea mesei de seară. În afară de asta, n-am făcut mare lucru, doar să iau cina şi să asist un pic la spectacolul de seară oferit de către hotel.Prin urmare m-am culcat cu gândul ca a doua zi să încep "bântuiala" insulei. Îmi propusesem din capul locului ca vacanţa mea să fie una activă şi nu una în care doar să zac atârnată la soare de un şezlong şi o umbrelă, aşa încât mi-am împărţit programul zilelor de vacanţă în jumătate vizite şi excursii şi jumătate plajă.A doua zi, odihnită şi cu chef de soare am purces către minunata plajă din faţa hotelului.

Trebuie să vă spun că hotelul în care m-am cazat deţine o plajă proprie acreditată "Blue Flag" (steagul albastru). Plaja "Blue Flag" reprezintă o acreditare internaţională a plajelor din întreaga lume şi certifică faptul că apa mării este curată, nepoluată, clară şi fără alge toxice, cu toalete şi facilităţi multiple pentru turişti.
Iniţial am vrut să stau doar un pic la plajă şi apoi să încep una dintre excursiile propuse, însă după ce am văzut eu cât de perfectă este apa mării, recunosc că mi-am cumpărat degrabă o saltea de la minimarketul din hotel şi "hai pe apă!". Este incredibil cât m-am bălăcit şi dacă m-ar fi recunoscut cineva, ar fi zis că n-am mai mult de 7 ani. A fost absolut PERFECT! Apa te învăluia ca într-o mătase fină, temperatura era numai bună, plaja la fel, într-un cuvânt... superb.

După-amiază am pornit în cercetarea insulei. Pentru că hotelul meu avea propriul debarcader, am folosit un mijloc de transport inedit, un vaporaş care m-a luat practic din faţa hotelului şi am "debarcat" în port.Primul lucru vizitat a fost capitala, oraşul Rhodos.Se spune că Rhodos este printre cele mai frumoase oraşe din Mediterana, fiind situat în cel mai nordic punct al insulei Rhodos, înconjurat de mare la est şi vest. Am fost surprinsă de aerul cosmopolit al oraşului, încântată în aceeaşi măsură de îmbinarea dintre vechi şi nou, cu ziduri antice şi străduţe înţesate de baruri şi restaurante.
Rhodos este împărţit în mai multe zone: Oraşul Medieval încercuit de zidurile vechi, Oraşul Nou situat la nord şi vest de centrul istoric, Ţărmul de Est al oraşului cu portul nou comercial, cel de feriboturi şi iahturi Mandraki, plaja Elli şi Acropola, cu ruinele oraşului antic.

Pentru a explora Oraşul Nou cel mai bine este să ieşiţi noaptea datorită mulţimii de baruri, cluburi şi taverne ce întreţin viaţa după lăsarea întunericului.
Piaţa Martirilor Evrei, Palatul Marilor Maeştri, Centrul Istoric Medieval Rhodos, Zidurile Oraşului, Muzeul de Arheologie Rhodos, Moscheea lui Suleiman, Muzeul de Artă Decorativă, Galeriile Municipale de Artă Rhodos, Acvariul, Muzeul Bizantin sunt numai câteva dintre obiectivele pe care vi le recomand cu încredere să le vizitaţi.
Cel mai bun mod de a vedea toate aceste minunăţii este pe jos, însă o variantă mai comodă este să achizionaţi un bilet pentru un tur de oraş cu maşina. Eu am luat acest tur din portul Mandraki şi m-a costat 7 euro. Turul durează cam 45 de minute, este comod şi ai avantajul că te poţi familiariza rapid cu oraşul.
Ca pentru orice femeie, partea de shopping a fost extrem de importantă şi cum sunt înnebunită după pantofi şi sandale, am rămas plăcut surprinsă că oraşul este ca raiul de pe pământ din punctul acesta de vedere.

Normal că într-un final am obosit şi m-am aşezat ca un nomad pe trotuar, încercând să mă decid la care din baruri sau restaurante să mă duc. Am ales Pink Panther din portul Mandraki, mai mult pe considerentul că eram extrem de obosită şi eram prin zonă. S-a dovedit a fi o alegere bună. Mi-am comandat un platou de fructe de mare. Preţurile sunt piperate mai ales la capitolul pescărie, însă acesta este paradoxul, unde este apă şi peştele este scump!Am revenit târziu în noapte, luând acelaşi mijloc de transport pe apă până la hotel. Cool!Zilele următoare mi le-am dedicat excursiilor.
Primul lucru pe lista mea a fost insula Symi. M-am îmbarcat conform procedurii binecunoscute direct din faţa hotelului şi conform orarului de navigare la ora 8:20 am plecat pe un vas micuţ cu destinaţia mai întâi Faliraki, după care am schimbat vasul, care de fapt a făcut doar transferul, cu un alt vas mult mai mare.

Excursia către insula Symi avea oprire şi în micul sat Panoramitis, unde principalul punct de atracţie este Mânăstirea Arhanghelului Mihail. Mânăstirea este pur şi simplu fascinantă şi te impresionează chiar şi numai văzând-o din exterior de pe mare, însă ceea ce este extraordinar este interiorul. Credincioşi de peste tot vin să se roage la icoana imensă din argint despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni. În interiorul mânăstirii sunt şi două muzee care pot fi vizitate: unul cu icoane din argint şi obiecte religioase şi altul cu obiecte populare. Intrarea la aceste muzee costă 1,50 euro.
După această minunată oprire unde m-am încărcat spiritual, m-am îmbarcat din nou pe vas şi am plecat mai departe spre orăşelul Symi, unde pentru circa 3 ore am avut posibilitatea de a bântui printr-un loc incredibil de pitoresc, iar cuvintele sunt puţine în a descrie acest lucru. Micul orăşel este adăpostit într-un golfuleţ, iar casele colorate în culori calde parcă stau agăţate de ţărm.
Excursia a durat practic o zi şi m-a costat 25 euro. A meritat cu vârf şi îndesat.

O altă excursie interesantă a fost vizitarea oraşului Lindos. Lindos se află situat la circa 55 km sud de oraşul Rhodos şi se remarcă prin aglomeraţia pitorească de clădiri văruite în alb, continue, ce par mai degrabă legate una de alta, majoritatea lor cu câte o curticică interioară.Lindos este totodată unul dintre cele trei oraşe antice de pe insula Rhodos şi atât de incredibil de frumos încât aproape îţi taie răsuflarea. Combinaţia dintre plajele de nisip fin, stâncile abrupte, castelul medieval şi Acropola Antică este absolut superbă. Trebuie musai să vizitaţi Acropola Antică! Accesul se poate face pe jos sau cu Lindos Taxi, iar ca tips trebuie să ştiţi că acest mijloc de transport denumit "Lindos Taxi" este de fapt un transport cu măgăruşul. Costă cam 7 euro de persoană şi pe lângă faptul că te scuteşte de un mare efort, mai este şi foarte haios.

Ca întotdeauna, sunt nevoită să închei abrupt, oricum cuvintele sunt puţine în a descrie o destinaţie atât de frumoasă. În concluzie, Rhodos este de nota 10. Reţineţi-o pentru la anul. Nu veţi regreta.

Publicat în Business Magazin la 28 septembrie 2012