/ Travel Tips

Pe urmele „Naşului" în Sicilia

Nu puţini sunt aceia care au vizionat filmul “Naşul”, ecranizare a celebrei cărţi omonime, The Godfather, scrisă de Mario Puzzo, adaptată ulterior cinematografic sub regia lui Francis Ford Coppola. Dar poate că nu toată lumea ştie că acestea se leagă indispensabil de minunata insulă a Italiei, Sicilia.

La vremea sa, cartea m-a impresionat, iar filmul, care îi are în distribuţie pe Marlon Brando şi Al Pacino, m-a dat gata.
Purtând imaginile filmului în minte, m-am decis să plec pe urmele renumitei familii Corleone în Sicilia, locul de origine al eroilor, cu gândul de a vedea cu proprii ochi unde s-au filmat cadre importante ale acestei capodopere cinematografice.
"Faima Siciliei" a fost purtată ani de-a rândul de către Mafie, care a dominat insula, însă, odată cu limitarea drastică a puterii acesteia, imaginea turistică a Siciliei a explodat.

Sicilia este cea mai mare insulă din Marea Mediterană şi este considerată cea mai multiculturală zonă din Europa. Condusă pe rând de către romani, normanzi, greci, bizantini şi arabi, insula este încărcată de vestigii istorice.Puteţi ajunge în Sicilia cu maşina proprie, cu trenul şi pe calea aerului. Dacă veniţi cu maşina, puteţi lua ferry-ul din mica localitate calabreză Villa San Giovani până în Messina. Posibilităţile de transport cu trenul sunt multiple, cu rute directe din Napoli sau Roma. Atât trenul, cât şi maşina sunt încărcate pe ferry, iar în numai o jumătate de oră, traversând strâmtoarea Messina, aţi ajuns în Sicilia.
Pe cale aeriană aveţi câteva opţiuni: Blue Air şi Wizz Air cu zbor direct, Alitalia via Roma cu aterizare în Catania sau Alitalia via Roma şi Lufthansa via München cu aterizare în Palermo.

Având la sud-vest Tunisia şi la sud micuţa insulă Malta, Sicilia este o extensie a munţilor Apenini, separată de continent prin Strâmtoarea Messina. Oraşele importante sunt: Palermo (nord-vest), Catania (centru-est), Messina (nord-est), Siracusa (sud-est), Marsala şi Trapani (vest) şi Taormina (nord-est).Eu am preferat să vin cu compania Alitalia, prin Roma, pentru că la retur am dorit să fac un stopover în capitala italiană, pentru alte 3 zile de vacanţă. Stopover-ul nu este altceva decât întreruperea unei călătorii prin punctul de tranzit, în cazul meu Roma. Este o bună oportunitate de a combina, pentru o sumă nesemnificativă în plus, două destinaţii într-una singură.

Am aterizat în Catania. Mi-am închiriat o maşină pe care am preluat-o de la aeroport şi cu GPS-ul în funcţiune m-am îndrep-tat către celebra staţiune litorală Taormina. Am străbătut circa 54 de kilometri şi în numai o oră am ajuns. Începea astfel incursiunea mea de 7 zile în Sicilia. Am ales să mă cazez în Taormina, nu pentru că este cea mai cunoscută staţiune din Sicilia, ci şi datorită faptului că de aici eram foarte aproape de scena filmului.Mi-am dedicat aşadar o zi pentru a vizita micile oraşele Savoca şi Forza d'Agro, locurile unde s-au filmat părţi din film. Cele două orăşele sunt situate la mică distanţă de Taormina, la circa 30 de km, adică 20 de minute cu maşina. Locurile sunt deosebit de pitoreşti şi păstrează atmosfera siciliană autentică. Am refăcut, pe jos, acelaşi drum pe care Michael Corleone (Al Pacino), împreună cu prima sa soţie Apollonia, l-au parcurs de la biserica Santa Lucia din Savoca până la barul Vitelli, acolo unde au celebrat, în film, nunta. Şi vă asigur că veţi fi impresionaţi de acest loc. Nu m-am putut abţine să nu mă aşez la o masă şi să savurez un pahar de "Limoncello", admirând locul şi fotografiile de pe pereţi.

Pretextul vizitei mele fiind atins, m-am concentrat în următoarele zile pe descoperirea minunatei insule. În Sicilia totul este istorie şi dacă veniţi aici vă recomand să vizitaţi situl arheologic "Valea Templelor" din Agrigento, Siracusa cu ruinele greceşti, micul orăşel Noto, situat în sud-estul insulei, faimos pentru arhitectura barocă, dar şi oraşul-staţiune Cefalu, a cărui populaţie aproape că se triplează pe timpul verii, asta datorită miilor de turişti care poposesc aici. Rezervaţi-vă timp şi pentru Palermo. Veţi găsi un oraş haotic, înţesat de clădiri înalte şi aglomerate, construite în mare parte în epoca pe când Mafia domnea asupra oraşului. Poate din acest motiv oraşul nu excelează printr-o arhitectură deosebită.

Cu toate acestea, Palermo este un oraş viu, care reflectă istoria sa complexă. Centrul medieval al oraşului este plin de magazine şi ateliere meşteşugăreşti. La numai 7 km de oraş se află Monreale Catedrala şi Mânăstirea Benedictina, două edificii istorice construite de William al II-lea. Trebuie să le vedeţi! Acestea sunt doar unele dintre obiectivele importante ale insulei pentru care merită să vă faceţi timp să le vizitaţi. Alegeţi însă cu grijă momentul zilei, pentru că în sezon poate fi extrem de cald. Revenind la soare şi mare, trebuie să pomenesc şi locurile unde vă puteţi întinde, leneş, la plajă.

Dacă optaţi pentru Palermo, o plajă deosebit de frumoasă găsiţi în Mondello Lido. Se întinde pe circa 2 kilometri şi are nisip fin. În nord-estul insulei, aproape de Messina, veţi găsi staţiunea Mortelle, cu o plajă la fel de îmbietoare şi tot cu nisip fin, iar în nord-vest, în San Vito lo Capo, foarte aproape de Trapani, veţi fi încântaţi atât de plaje, cât şi de apele clare şi albastre. Şi încă un tips din lumea filmului: aici s-a filmat Ocean Twelve. Pentru Taormina, cele mai bune plaje le găsiţi în Lido Mazzaro şi în Giardini-Naxos. Să vorbim acum un pic de cea mai "tare" staţiune a sicilienilor, Taormina. Este un orăşel mic, cu munte şi mare deopotrivă, situat în nord-estul insulei, cu vedere la Marea Ionică şi este considerat orăşelul-staţiune cel mai renumit din Sicilia. Este locul de unde poţi admira faimosul vulcan Etna. Oraşul de astăzi se află pe un deal, pe locul unui oraş antic.

Cel mai remarcabil monument este teatrul grecesc - remarcabil prin vechime dar şi frumuseţe, folosit şi astăzi pentru spectacole şi concerte. Vă recomand şi Palazzo Corvaja, o clădire de origine arabă care astăzi găzduieşte biroul turistic şi un muzeu al folclorului local. Vizitaţi şi Piazza IX Aprilie unde veţi găsi un vechi turn cu ceas din secolul XII.
Restaurante şi magazine se găsesc peste tot, aşa încât orice aţi face nu vă veţi plictisi. Am pomenit adineauri de Piazza IX Aprilie, luaţi-vă timp şi savuraţi o cafea acolo, admirând lumea şi forfota străzii. Ca restaurante, puteţi încerca unele din selecţia mea: Casa Grugno, L'incontro, Ciampoli, Rosso Peperoncino, iar pentru distracţia de noapte vă asigur că vă veţi simţi bine în cluburi precum Ex Tiffany, Marabu, La Gigara şi Panasia.

Revenind la posibilităţile de cazare din Taormina, trebuie să vă spun că sunt multe variante, însă mi-au reţinut atenţia câteva hoteluri deosebite: Villa Sant'Andrea by Orient-Express, în golful Mazzaro, Hotel El Jebel, ale cărui apartamente au vedere spre golful Naxos, San Domenico Palace, Metropole Taormina Maison d'Hotes, clădire reprezentativă pentru epoca de aur a arhitecturii Belle Epoque siciliene, toate de cinci stele, dar şi cele de patru stele - Hotel Villa Ducale, un încântător boutique hotel, sau Panoramic Hotel, cu vedere către Isola Bella şi Capo Taormina.

Un punct important al unei vizite siciliene este gastronomia cu care localnicii se mândresc. Şi pe bună dreptate, bucătăria siciliană este un vis... şi trebuie să veniţi să o încercaţi. Ca aperitive, puteţi începe cu Caponata, o salată siciliană de vinete cu capere, măsline şi ţelină sau Sfincione, o pizza făcută din roşii, ceapă şi bucăţele de anşoa. Tot ca aperitiv, puteţi să probaţi şi supa Maccu, o supă cremă făcută din fasole. Sicilia este renumită prin preparatele din fructe de mare. Peştele-spadă la grătar este delicios. Peştii mai mici sunt pregătiţi în sos de oţet şi zahăr. Dintre preparatele de carne, comandaţi "vitello alla marsala", o delicioasă specialitate locală.

Şi să nu uit, deserturile! Cannoli cu crema ricotta, Frutta di Martorana sunt pur şi simplu incredibile. Iar dacă tot suntem la capitolul desert, se spune că îngheţata ar fi fost inventată aici, în Sicilia, în perioada romană. Aşadar, nu plecaţi din Sicilia fără să gustaţi magnifica lor îngheţată. Este delicioasă! Îngheţata cu arome de fistic şi alune (nocciola), de dude (gelsi), de căpşuni (fragola) şi rom (zuppa Rumeno) este o încântare. Dacă încă nu v-am convins cu îngheţata, încercaţi măcar "granita", făcută din gheaţă zdrobită şi aromată cu lămâie sau căpşuni. Vara, când afară sunt 30 de grade şi ceva, este o minune. Ciao! Ci vediamo la prossima volta a Rimini!

Publicat în Business Magazin la 6 iunie 2012