/ Travel Tips

Călător prin Madrid (partea I)

Unul dintre cele mai frumoase oraşe europene, Madridul este locul unde mă întorc întotdeauna cu mare plăcere. Vă întrebaţi poate ce este atât de special la acest oraş? Ca să mă înţelegeţi am să vă povestesc ultima mea vizită.

Am plecat undeva pe la sfârşitul lunii ianuarie anul acesta. În Bucureşti începuseră gerurile năprasnice de -18 grade. Eu am luat un zbor cu TAROM, însă puteţi ajunge direct şi cu Blue Air, Wizz Air, iar din vară se va putea călători şi cu Vueling, o companie low-cost spaniolă. Spre stupefacţia mea, în Madrid erau cam 18-20 de grade, deci vă închipuiţi ce fericită am fost.

Am aterizat pe aeroportul Barajas din Madrid şi, după ce mi-am luat bagajele, am luat transferul privat care mă aştepta să mă ducă la locul unde îmi făcusem cazarea - un apartament situat chiar în centru. Distanţa de la aeroport în centru este de 15 km, iar ca timp de transfer de la aeroport până la apartamentul unde aveam cazarea mi-a luat cam 20 de minute şi a costat 50 de euro pe un sens. Acest transfer privat îl puteţi închiria de la agenţiile de turism. Preţul variază între 50 şi 55 euro. O variantă mai ieftină semi-privată ar fi varianta shuttle bus-ului şi v-ar costa între 19 euro pe un sens, deci cam 38-39 euro dus-întors pentru o persoană.

Cu toate acestea, dacă doriţi să mergeţi pe o variantă super ieftină, luaţi metroul linia 8 direct din terminalul 2 sau terminalul 4. Costul este cam 2 euro pe sens, iar timpul estimat este cam 40 de minute. Nu vă sfătuiesc însă să folosiţi acest mijloc de transport dacă aveţi bagaje şi mai ales atenţie la hoţii de buzunare care sunt peste tot. Eu am ales transferul privat şi am ajuns în 20 de minute la adresa pe care o indicasem. De circa 3 ani îmi închiriez un frumos apartament de 4 stele cu 2 camere chiar în punctul zero al oraşului denumit "SOL".

Să nu credeţi că hotelurile nu sunt bune în Madrid, sunt chiar foarte bune, însă aleg această formulă pentru că este extrem de convenabilă la preţ în perioade de târg sau manifestări speciale gen conferinţe, congrese mari, tariful pe noapte fiind undeva cu 30% până la 40% mai puţin decât la un hotel de acelaşi calibru. Dacă însă doriţi o recomandare de hoteluri în Madrid, încercaţi la 4 stele Tryp Cibeles, Tryp Amassador, Vincci Capitol, Senator Gran Via sau Senator Spa, iar la 5 stele veţi fi încântaţi de Urban Hotel, Villa Real, Villa Magna, Westin sau Ritz. Prin urmare, m-am cazat, mi-am lăsat bagajele şi, pentru că era prea cald faţă de cum eram eu îmbrăcată şi înfofolită, am plecat la cumpărături ca să îmi cumpăr o geacă şi să pot bântui prin oraş. Prima oprire am făcut-o la El Corte Ingles - un magazin super cunoscut în Spania, echivalent al galeriilor Lafayette în Franţa sau al Macy's în SUA.

Un Corte Ingles se găseşte chiar în Sol, aşa încât am făcut fix 5 minute de acasă până la magazin şi am început să mă vântur prin magazine, uluită fiind de oferta de super reduceri (evident, mă nimerisem chiar în perioada ieftinirilor de sezon). Am luat magazinele la rând, apoi am ieşit şi am luat la picior cam toate magazinele pe o rază de 2 km, pe toate străduţele importante din Sol până în Gran Via. Până la urmă mi-am cumpărat ceva, m-am dus acasă şi m-am schimbat, mi-am pus o pereche de pantofi comozi şi gata de drum.

Îmi făcusem un itinerariu pe patru zile şi vizam în primul rând să vizitez centrul vechi al oraşului cu Plaza Mayor, Palatul Regal, Catedrala Almudena şi, bineînţeles, muzeele Prado, Reina Sofia şi Thyssen-Bornemisza. Dacă aveţi însă mai mult timp, v-aş sfătui să luaţi în calcul şi excursii de câte o zi la Toledo, Avilla şi Segovia, valle de Los Caidos sau Cuenca.

Conform itinerariului stabilit, m-am pus pe umblat, nu înainte de a bea o delicioasă cafea pe terasa cunoscutului restaurant-cafenea "Cafe de Oriente". Am savurat atât cafeaua, cât şi încântătoarea perspectivă a palatului stând şi pierzând timpul, cum se spune pe româneşte. Mi-am făcut mai apoi curaj şi am vizitat Palatul. Preţul unui bilet este de 8 euro fără ghid şi 10 cu ghidaj. Copiii sub 5 ani au intrarea liberă.

Orarul de vizitare depinde de sezoane: între octombrie şi martie este de luni până sâmbătă între 10:30 şi 18:00, iar sâmbetele şi duminicile între 10 şi 16, iar din aprilie până în septembrie este între 10 şi 20. Prin urmare, mi-am luat un bilet de 8 euro, mai văzusem Palatul, aşa încât nu aveam nevoie de un ghidaj serios. După o incursiune în Palat de cam 45 de minute m-am reorientat către Plaza Mayor, unde am ajuns după circa 10 minute de mers pe jos. Deşi o mai văzusem, eram încă o dată impresionată.

Plaza Mayor este o imensă piaţă cu o clădire drept-unghiulară construită undeva în Evul Mediu. Pe vremuri, clădirea era înconjurată de imobile din lemn de câte şase etaje. Din păcate, în istorie trei mari incendii au distrus clădirile: în 1631, 1672 şi 1790. De fiecare dată au fost însă reconstruite.

De la crearea sa, piaţa a fost un important centru de festivităţi, de la lupte cu tauri la încoronări regale şi execuţii. Piaţa are în centru o frumoasă statuie din bronz a regelui Philip III lea al Spaniei, statuie unde de fiecare dată îmi fac câte o poză.

După zeci şi zeci de poze, obosită fiind, m-am aşezat frumos la o cafenea pentru refacere. Mai băusem o cafea, însă acum spre seară voiam ceva mai uşor, dar tot din gama cafea. Mi-am luat un cortado (o cafea jumătate cafea, jumătate lapte) să mă remontez şi, obosită, dar împlinită pentru prima zi de preumblări, m-am dus acasă să mă odihnesc pentru două ore, odihnă necesară pentru că ziua mea nu se terminase. Urma să iau cina, iar decizia la care din restaurante să mă duc era una destul de dificilă, având în vedere multitudinea de restaurante şi taverne vestite din Madrid.
Trebuie să vă spun că viaţa de noapte în Madrid se încadrează la categoria "very hard", oferta fiind deosebit de bogată. Puteţi alege de la restaurante şi cluburi super sofisticate la taverne, unde, cu cât este mai mizerie înăuntru, cu atât preparatele sunt mai gustoase. Prin urmare, nu vă speriaţi dacă, spre exemplu, intraţi într-una din aceste taverne şi veţi vedea pe jos sute de hârtii aruncate, sunt de la vestitele tapas care uneori se servesc pe nişte ambalaje-hârtiuţe.

Am pomenit aici de tapas, acele mici gustărele calde sau reci, fără de care spaniolii nici nu ar putea concepe viaţa. Încercaţi, vă rog: boquerones en vinagre, patatas bravas, Chopitos, calamares sau calamaritos.
Pentru prima seară am ales împreună cu prietenii mei să mergem la Casa Botin, cel mai vechi restaurant din lume, fondat în 1725.

Având un specific spaniol castilian, cina a fost o încântare. Am servit un aperitiv constând dintr-o supă rece numită gazpacho, la felul principal delectându-ne cu o friptură de porc specialitatea restaurantului, urmată de o felie de tort cu bezea. Am savurat o cină delicioasă care ne-a costat cam 50 de euro de persoană, fără băuturi incluse. Prietenii mei au servit unii sangria, alţii un vin bun de "La Rioja". Obosită, însă plăcut impresionată, ca întotdeauna, am plecat spre casă.

Publicat în Business Magazin la 07 aprilie 2012