/ Travel Tips

Costa Brava, destinația catalană de primă clasă

Costa Brava, ce se traduce în dialectul catalan prin “coasta salbatică”, este o destinație de vacanță spectaculoasă, ce oferă experiențe memorabile. Aflată la doar 1 oră distanță de Barcelona, în nord - estul Spaniei, fâșia de litoral de 160 km își așteaptă vizitatorii cu golfuri retrase, păduri de pin, plaje ascunse și ape de culoarea turcoazului.

Stațiunile din Costa Brava sunt printre cele mai vizitate destinații ale Spaniei. Serviciile oferite aici sunt de o calitate excepțională și sunt gândite pentru toate tipurile de turiști. Există numeroase facilități pentru copiii, ceea ce a transformat Costa Brava în destinația preferată a familiilor cu copii. Principalele stațiuni de pe Costa Brava sunt Calella, Lloret de Mar, Santa Susana, Malgrat de Mar sau Blanes.

Lloret de Mar este cea mai populară dintre stațiuni, preferată de către tineri, cu o animată viață de noapte.
Tossa de Mar este perfectă pentru familiile cu copii, dar și pentru tinerele cupluri în căutare de liniște.
Blanes este un fost sat de pescari ce își păstrează încă obiceiurile și tradițiile. Este cea mai liniștită dintre stațiunile Costei Brava.

Anual, între 15 iulie și 15 august, în stațiunea Peralada are loc un festival, ce se desfășoară în castelul Peralada. Spectacole de teatru și operă, dansuri de societate și concerte au loc aici în fiecare seară. De asemenea, în ultima săptămână a lunii iulie, în stațiunea Blanes se desfășoară Competiția Artificiilor, un spectacol impresionant. În ceea ce privește shoppingul, Costa Brava oferă diverse posibilități. De altfel, se poate spune că Blanes este un adevărat paradis pentru iubitorii de shopping.

Una dintre principalele atracții din Costa Brava este Triunghiul lui Dali, un complex format din locurile unde s-a născut și a trăit Salvador Dali: Muzeul Figueres Dali, casa în care a locuit Dali din Portlligrat și castelul Castell Gala-Dali.
Marineland este un parc acvatic aflat în apropiere de Blanes, ce oferă spectacole uimitoare cu păsări exotice, delfini, pinguini sau lei de mare.
WaterWorld este un alt parc acvatic, cu piscine, tobogane și locuri de joacă, aflat în Lloret del Mar.