/ Travel Tips

Valea Prahovei - cea mai vizitată zonă turistică a României

Valea Prahovei este probabil cea mai frumoasă și mai vizitată zonă turistică a României. Situată de-a lungul râului Prahova, ce și-a creat un traseu excepțional prin Carpații Meridionali, regiunea se bucură de prezența a câtorva stațiuni ce atrag turiști din România și nu numai în orice perioadă a anului. Lanțul de stațiuni este format din Breaza, Sinaia, Bușteni, Azuga sau Predeal. Pe lângă peisajele extraordinare, stațiunile își întâmpină turiștii cu biserici și mânăstiri, castele, dar și cu posibilități de practicare a sporturilor de iarnă.

Cu opțiuni precum pensiuni primitoare, administrate de familii, dar și hoteluri de lux, Valea Prahovei este locul ideal pentru a-ți petrece vacanța. Restaurantele cu specific internațional, dar mai ales cele cu specific românesc oferă tot felul de preparate delicioase, pentru toate gusturile. Locurile interesante, pline de istorie, tradiție și cultură, merită vizitate cel puțin o dată pe an.

Castelul Peleș din Sinaia este principalul obiectiv turistic al zonei, fostă reședință a regelui Carol I. Construit în stil renascentist, adăpostește una dintre cele mai valoroase colecții de tablouri din România. Printre cele mai frumoase încăperi se numără Sala Oglinzilor, Sala de Muzică, Sala Armurilor.
Castelul Bran, construit pe o stâncă, cu rol strategic, adăpostește acum muzeul în același nume. Castelul este vizitat de turiștii din întreaga lume datorită asemănării cu cel descris de Bram Stoker în romanul “Dracula”. De altfel, castelul este cunoscut și drept “Castelul lui Dracula”.
Biserica Neagră din Brașov se mândrește cu cea mai mare orgă mecanică Buchholz funcțională din sud-estul Europei. Este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din Europa. Cu o înălțime de cca. 90 metri, este considerată a fi cea mai mare biserică românească.

Valea Prahovei oferă și unul dintre cele mai interesante domenii schiabile din România. Turiștii beneficiază de cele mai bune pârtii de schi ale țării, însă și oferta de after ski este variată, de la cafenele, baruri, restaurante, la drumeții, activități în aer liber sau plimbări cu ATV-ul. Și pentru copii, posibilitățile de distracție sunt numeroase. Săniuș, parcuri de distracții, patinoare, toate acestea sunt menite pentru a bucura și turiștii de vârste mai mici.

Sinaia beneficiază de un domeniu schiabil de 22 km, cu diferite grade de dificultate. Sezonul de schi durează din decembrie până în mai. Aici se practică cel mai bun schi de altitudine din România.
Poiana Brașov este cea mai dotată stațiune de sporturi montane din România. Beneficiază de 12 pârtii cu grade diferite de dificultate, dar și de mai multe instalații de transport pe cablu, printre care teleschiuri, un funicular, un skilift și un teleferic.
Predeal beneficiază de asemenea de 12 pârtii, dintre care se remarcă pârtia Clăbucet, cu un nivel de dificultate ușor, instalații de zăpadă artificială și iluminare nocturnă.
Conform specialiștilor, stațiunea Bușteni este cel mai bun loc din România unde se poate practica schi extrem, pe pârtiile sălbatice precum Valea Cerbului, folosită în special pentru schiul fond. Printre instalațiile de transport pe cablu se numără telescaunul Kalinderu, telecabina Bușteni - Babele, telecabina Babele - Piatra Arsă.
În Azuga, sezonul de schi se desfășoară între lunile decembrie și martie. Complexul de sporturi de iarnă se compune din pârtia Sorica - una dintre cele mai bune din România, pârtia Cazacu, Azuga Sud, La Stână, telescaun, mini-teleschi, babyschi, precum și un traseu de snowboard.