/ Travel Tips

Top 5 cele mai frumoase poduri ale Europei

Pe lângă rolul practic, de a micșora distanțele și de a ușura trecerea dintre două puncte, podurile au și un rol simbolic, acela de a lega două civilizații, două culturi, două societăți. Însă unele poduri europene sunt mai mult de atât, sunt adevărate capodopere arhitecturale.
Iată care sunt cele mai frumoase poduri ale Europei:

italy-74477_1920

Tower Bridge este probabil cel mai faimos pod european și un simbol al Londrei. Este un pod mobil și pod suspendat în același timp și este situat în apropiere de Turnul Londrei, de unde își ia și numele. Inaugurat în anul 1894, acesta leagă partea de sud cu parte de nord a orașului.
Podul Rialto este cel mai vechi dintre podurile ce traversează Marele Canal din Veneția, finalizat în 1591. Construit din piatră, acesta marchează locul primei așezări de pe insulă, “Rivus Altus” și este totodată locul preferat de turiștii ce vor să admire gondolele.
Podul Vasco Da Gama, unul dintre cele mai lungi poduri europene, se află în Lisabona și traversează râul Tagus. Deschis în anul 1998, are o lungime de cca. 12 km. Interesant este însă și faptul că pentru construcția sa, datorită lungimii, a fost nevoie să se ia în considerație și curbura Pământului.
Viaductul Millau este un pod rutier pe cabluri aflat lângă Millau în Franța, ce traversează râul Tarn. Cu o înălțime de 343 de metri, este cel mai înalt pod din lume. Este și cea mai înaltă structură din Franța, depășind Turnul Eiffel, ce are o înălțime de 324 metri.
Ponte Vecchio, aflat în Florența, peste râul Arno, este singurul pod ce a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial. În 1944, toate podurile din Florența au fost distruse de naziști, cu excepția acestuia. Poveștile spun că a fost cruțat tocmai datorită frumuseții sale.

👍 Recomandarea CMB TRAVEL
Descoperă cele mai interesante poduri ale Europei și alege un CityBreak Special CMB.

Top 5 cele mai frumoase poduri ale Europei
Share this